Ion Rotaru – ,,O Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”

istoria-literaturii-de-ion-rotaru-coperta1 Ed. Dacoromână, Bucureşti 2009, pag. 916 ISBN 973-7782-42-9
,,Printre ultimii nemţeni apăruţi în arenă, trebuie menţionată neapărat şi Emilia Ţuţuianu (n.12 iulie 1961, Rîşca, Suceava) absolventă a facultăţii de filozofie din Iaşi, fondatoarea Editurii Muşatinia din Roman (2002) cu două cărţi de poezie: Flori de măr şi În amurg (editura Timpul, 2002).
Cum era de aşteptat (v. Finalul secţiunii de faţă, unde apare întrebare: „Poezia – încotro?”) este o poetă liberă de orice veleităţi- prejudecăţi post- trans- ultra etc. moderniste, nu caută originalitatea cu orice preţ.
Emilia Ţuţuianu este ea însăşi în tot ce a scris, nu mult mai originală decât toţi ceilalţi din generaţia sa.
Printr-o intuiţie artistică absolut normală, pe potriva temperamentului său şi talentului firesc, e o… neoeminesciană sau mai bine am zice, pioniera unui fel de nou dulce stil clasic retro şi totodată… romantic, aproape unic în câmpul liric de azi. Se lasă captată în curata anarhie a firescului, a naturii, în chiar sensul schillerian şi totodată, repetăm, (neo) eminescian din celebrul eseu din Uber naive und sentimentalische Dichtung (1796-96).
Cu asta vrem a spune că poezia ei, poezie adevărată, liberă de orice „mode”, rezidă într-o fericită fuziune dintre Natură şi Ideal, totodată eliberată de idealismul filosofic livresc, dar şi de realismul vulgar, prin definiţie banal, artificial, contrafăcut.
Ca atare, poeta de la Roman cântă Casa bunicilor, Bunica, Bunicul, frumuseţea, în spirit, a Agapiei, totul interpretat printr-o permanentă fuziune sentimentală în sensul unui Ionel Teodoreanu sau Ibrăileanu şi ceilalţi nostalgici ieşeni şi moldoveni „middle class” de pe la începutul secolului XX:

Pereţii casei bunicilor
sunt prăfuiţi cu dureri,
Pereţii casei bunicilor
sunt văruiţi cu lacrimi…
Icoanele de pe pereţi,
Vorbesc despre IUBIRE!” etc.
„în celesta lumină sidefată,
Cu stiraxe pleoape de fum
în Agapia tainic s-arată,
Al reginei nopţii parfum”.

Anticul adagiu, fugit irreparabile tempus, filtrat prin proustianism, este de rigoare:

Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge… fuge… fuge”. (Pioşenie).

De astă dată „Inima”, „petic de cer”, protejat de un pumn de pământ, ţine loc de turn de fildeş al eului liric:

în inima mea
sălăşluieşte un petic de cer
şi un pumn de pământ…
Pentru a-mi proteja inima,
de buruieni omeneşti,
desţelenesc pământul
cu eclata carului mic,
pentru a afla în adâncuri
Misterele Eleusiene,
le ascund fericită,
în al meu petic de cer (Inima mea).

Vântul „se plimbă” prin părul poetei, „timid”, în chip de suav Sburător – „Zefir” care o urmăreşte „cu pasu-i uşor” şi-i şopteşte:

Cui vrei să te dărui
Cu atâta iubire şi dor?”.

Ninsoare cu flori de măr, un laitmotiv în poezia Emiliei Ţuţuianu, sugerează interpenetrarea elementelor, trăiri inefabile acute ale erosului adolescentin etern: „De câte ori ninge (sintagmă nichitiană, v. p. 740 şi urmat nota de subsol, supra) cu flori de măr,/ simt că trăiesc miracolul devenirii…/ Le iau în palme, le sărut dar ele se metamorfozează/ în lacrimi, ce cad una câte una…/ pentru a îmbrăţişa pământul/ cu flacăra iubirii…” (Secvenţe).
Unda satirică la adresa stricării frumosului sentimental-impresionistic abia se simte, discret în ,,Iubire prin Internet”. Piesa datează violent momentul când tehnica ultramodernă urâţeşte iubirea:

S-au cunoscut pe Internet
Ea brunetă – El blond,
El brunet – Iar ea blondă –
ei blonzi amândoi…
sau amândoi bruneţi”

Ea numai o… jucărie care denotă compunerea calculată, automatismele de rând, radotajul în gol nefiind în stilul poetei de la Roman, repet, o cunoscătoare a „clasicilor”, de la Eminescu încoace, mai ales cu tot cu simboliştii.
Stilul frumos retro, cât se poate de nimerit în contextul volumului intitulat ,,În amurg” se poate vedea bine şi în… pantumul din Viaţa şi Moartea, reluare cu mare demnitate epigonică, la vedere, după baudelaire-iana Harmonie du Soir, secvenţa a XLVII-a din Les fleurs du mal, parcă anume ţinându-se seamă de Bolileau care îndeamnă imitatoarea (creatoare!) a marilor maeştri. Exoticile ritmuri malayeze sună şi în româneşte cât se poate de exact, denunţând cultura şi meşteşugul:

În zori, când soarele cu şoapte se răsfrânge,
Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…
Suav parfum de roze mărturisesc iubirea,
Şi în tăcute vise,chemarea lor se frânge…
Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…
Clipa străvezie ca amintire trece,
Şi-n tăcute vise, chemarea lor se frânge,
Pământul reînvie ca dintr-o lume rece.
Clipa străvezie ca amintirea trece,
Cu gânduri grele, crengi de cais s-apleacă,
Pământul reînvie ca dintr-o lume rece,
Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă.
Cu gânduri grele, crengi de cais s-apleacă,
Îmbrăţişând pământul cu amăgiri deşarte
Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă.
Tot ce a fost viaţă şi neatins de moarte.

 

Ion Rotaru.

Ion Rotaru

 

Ion Rotaru – ,,O Istorie a literaturii române de la origini până în prezent” p. 915-916

Emilia Țuțuianu – Interviu cu dna. Rodica Anca

Emilia Ţuţuianu: Intervievata mea este distinsa doamnă Rodica Anca, ,,mama” studenţilor Universităţii din Delhi. Acest apelativ, mărturisesc, mi-a plăcut foarte mult! Cum s-a ajuns la el? Face parte din ,,Peregrinările Prinţului cel Trist”?

Rodica Anca: Vă închipuiți cât am fost de fericită spunându-mi-se „mamă”, în românește, tocmai în „mata” India, mama mamelor. Foarte simplu, mă priveau și mă respectau ca pe o mamă. Peregrinările Prințului se terminaseră, literar, cu mult înainte de India. Dar, cine știe?

E.Ţ.: În volumul ,,Peregrinările Prinţului cel Trist” v-aţi propus să sondați inconştientul uman, profunzimea personalităţii, pentru a descifra şi a încerca rezolvarea acelor stări interioare specific Continue reading

Argument, contemplare, artă, frumos… şi un nume: Minodora Ursachi

fenomenul-artistic-romascanpostfața volumului Fenomenul artistic romașcan, Editura Mușatinia, 2016

Minodora Ursachi, muzeograf, publicist, s-a născut la 22 decembrie 1934, în localitatea Negrea, comuna Lascăr Catargi, Galaţi. Urmează cursurile primare în satul natal (1942-1946), Liceul de Fete Mihail Kogălniceanu în Galaţi (1946-1953) şi Facultatea de Istorie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi (1953-1957). După terminarea facultăţii este repartizată ca profesor-muzeograf la Muzeul de Istorie din Roman, unde a activat între anii 1957-1968.
Fire sensibilă, autodidactă, inovatoare, fondează Muzeul de Artă din Roman în anul 1970, unde îşi va dărui 30 de ani de viaţă profesiei de muzeograf (1970-2000). Continue reading

De la inginerie la filozofie– interviu cu prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu

Emilia Ţuţuianu: Stimate domnule profesor, vă invit la o întoarcere acasă – pe acel drum al ființei umane, în devenire, rost și împlinire. Puteţi să ne comunicaţi o anamneză a vieţii dvs.?

Tudor Ghideanu: Ar trebui să încep, în răspunsul meu, de la momentul istoric real al patriei, când Şcoala naţională a trebuit să fie reclădită de la A la Z în România. Momentul a fost legat de marea industrializare a ţării, când, în Moldova au trebuit constituite fabrici, uzine, combinate metalurgice şi siderurgice la Galaţi, la Iaşi, la Roman, la Oneşti etc. S-a impus şi s-a realizat o dezvoltare simultană a ţării, de pe vremea lui Gh. Gheorghiu-Dej, un fost ceferist de la Bârlad, care a avut dorinţa înfiinţării acelor Şcoli Medii de Mecanică şi Siderurgie. Una dintre a fost deschisă la Roman, străvechea cetate muşatină a lui Alexandru Cel Bun, fiul domnitorului Roman I Muşat. Şi eu, alături de mii de elevi care făcuseră gimnaziul (Şcoala elementară de şapte ani) aveam să mă înscriu la Şcoala Medie Tehnică de Mecanică şi Siderurgie – care, în perspectivă pregătea tehnicieni şi muncitori calificaţi pentru Fabrica de Continue reading

Mariana Gurza: Emilia Țuțuianu la aniversară

mariana-gurzaLa mulți ani, Emilia!

La aniversări, simțim nevoia de a fii alături de prieteni. Suntem atât de mulți și prieteni tot mai puțini…V-ați întrebat vreodată în ce se măsoară prietenia? Nu, nu în talanți! Nu în interese meschine și lingușeli. Prietenia este un pocal tainic ce adăpostește noblețea, la fel ca iubirea. Un sentiment ce curge ușor, ca apa cea vie într-o lume zgomotoasă. Este prezentă lângă tine la nevoie, să-ți șteargă lacrima din geană. Nu strigă, nu se laudă, nu se trufește. Știe să asculte și îți întinde mâna la greu. Nu cunoaște invidia…Da, Emilia este o prietenă de nădejde. Continue reading

Minodora Ursachi: Un om „dăruit”

MInodoraUrsachiCu ani în urmă am cunoscut un om care se evidenția nu numai prin frumusețea chipului, zâmbetul cald și plăcut, ci și prin sensibilitatea și finețea structurii umane, prin personalitatea sa distinctă, înzestrată cu o inteligență sclipitoare. Era – Emilia Țuțuianu.
Un neobosit om al cărții, dăruit profesiei, dar și un mare dăruitor de lumină sufletelor noastre. Prin competență și experiență, știe să valorifice cartea, rolul ei în informare, cercetare, în formarea și dezvoltarea personalității, să promoveze valoarea colecțiilor, facilitând o mai bună cunoaștere a lor la un Continue reading

Constantin Tomşa – Note de lector: ÎN AMURG de Emilia Ţuţuianu

In amurg - Emilia TutuianuÎN AMURG de Emilia Ţuţuianu (Editura „Timpul”, Iaşi, 2004)

După o primă carte de poezie („Flori de măr” – versuri, Princeps Edit, Iaşi, 2002), fosta elevă a Liceului „Roman-Vodă” din Roman, absolventă a Facultăţii de Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a încredinţat tiparului o plachetă alcătuită din 33 de texte poetice şi 3 proze scurte, girul cărţii fiind asigurat de Tudor Ghideanu, care semnează o prefaţă intitulată „Labirint întru lumină”, iar valoarea bibliofilă fiind sporită şi prin reproducerea unor ilustraţii sugestive ce poartă marca binecunoscută a graficianului de acum, a pictorului Iosif Haidu. Continue reading

Editura Muşatinia

%d bloggers like this: