Rămas bun, Minodora Ursachi!

Poate această ultimă întâlnire cu un simbol al urbei Romanului să ne facă mai buni, mai înţelegători și mai umani, în aceste clipe când dictonul memento mori ne învăluie pe fiecare…
Există Demnitatea care nu ţine de șansă: acea atitudine morală de excepţie care ne distinge de ceilalţi, fiind destinată idealurilor nobile. Este acea preţuire ce ne înconjoară – de multe ori fără să ne dăm seama – prin această aureolă doamna Minodora Ursachi și-a câștigat respectul tuturor celor din jurul său.
Demnitatea a fost calitatea de căpătâi a domniei sale. Prin Demnitate și-a îndeplinit datoria, atât profesional cât și spiritual.
Cu câteva luni în urmă, în dialogul consemnat în volumul de interviuri Azi pentru mâine, o întrebam pe doamna Ursachi: ,,Cum aţi defini fericirea?” iar răspunsul a fost acesta: ,,consider că fericirea depinde de noi înșine, de reușita a ceea ce întreprindem, de împlinirile și realizările spirituale și materiale ale copiilor noștri… Această stare de bine se intensifică atunci când ne aflăm mereu în comuniune cu Dumnezeu, când avem relaţii strânse cu membrii familiei, cu prietenii, când ne bucurăm de sănătate și iubire.”…Astăzi, toţi prietenii și cunoștinţele domniei sale o conduc pe ultimul său drum…
Ne-am cunoscut la Muzeul de Artă, cu două decenii în urmă, atunci când lucram la păstrarea operei artistice și literare a celui care a fost Constantin Bârjoveanu. Era atât de nobilă în raţiune, atât de frumoasă în concepţie, atât de energică în idei, încât m-a cucerit încă de la început. Onestitatea și modestia, însoţite de sârguinţă și vivacitate au caracterizat cei 60 de ani de muncă la Muzeul de Artă Roman – un muzeu căruia i-a dat viaţă, i-a dat sens, un muzeu pe care l-a lăsat pe mâini bune…
Colaborarea cu doamna Minodora Ursachi, la toate cele 3 cărţi ce-i poartă semnătura în eternitate, a însemnat foarte mult pentru mine – i-am cunoscut părţile creative ale personalităţii domniei sale și am dobândit un prieten deosebit, care mi-a fost alături cu toată fiinţa și care va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. A fost membră a Societăţii Culturale George Radu Melidon, colaborarea fiind una pe măsura profesionalismului și seriozității de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale vieți publice.
Am învăţat de la doamna Ursachi că a fi un caracter onest e mai sigur decât orice lege, că virtutea este averea celor înţelepţi, că oamenii cu adevărat frumoși se lasă descoperiţi, că o femeie pentru a fi într-adevăr puternică trebuie să lupte din răsputeri, că noi oamenii nu suntem nemuritori și de aceea trebuie să ne preţuim mai mult unii pe alţii cât încă suntem vii, că în viaţă nu e bine să ai regrete, că zâmbetul e tratament pentru zilele mohorâte ale vieţii și că indiferent pe ce cărări mergem în viaţă, există oameni sortiţi a-i întâlni care pot să ne marcheze destinul pentru totdeauna.
De o astfel de persoană ne despărţim astăzi, un om căruia îi vom păstra o vie, specială și frumoasă amintire, până când ne vom lua fiecare zborul spre infinit…

Rămas bun, prietenă dragă, drum luminos și odihnă veșnică printre stele!

 

Tagged:

Leave a comment